Când reflectăm asupra anului care a trecut, se aștern câteva clipe de tăcere, în care fiecare dintre noi deapănă propriile amintiri. Anul 2020 a fost primul an de activitate pentru Vila Simonte, primul an în care am interacționat cu turiști, oameni încântați de Poiana Brașov și pasionați de munte.
Am cunoscut numeroase tipologii de oameni, povești și întâmplări amuzante. A fost un an plin de provocări și evenimente neprevăzute, însă ne-am dat seama că doar împreună vom găsi soluții și reușim să ne adaptăm.
Primul Crăciun la Vila Simonte a fost de poveste, un Crăciun în familie, alături de persoanele dragi oaspeților noștri. Ne-am apropiat mai mult, am împărtășit experiențe de viață și povești care mai de care mai interesante.
Chicotelile copiilor s-au auzit până târziu în noapte, așteptându-l entuziasmați pe Moș Crăciun, care și-a făcut numaidecât apariția. Anul acesta Moș Crăciun a fost foarte rezonabil și a împărțit bucurie fiecărui copil de la Vila Simonte.
Dacă te întrebi care e avantajul să petreci sărbătorile de iarnă la Poiana Brașov, răspunsul nostru este: activități de iarnă, distracție și liniște în același timp.
Poiana Brașov este locul potrivit pentru fiecare dintre noi, chiar dacă suntem dinamici și activi sau căutăm doar un loc în care să ne relaxăm și să citim. Oaspeții noștri au avut șansa de a încerca toate sporturile de iarnă disponibile, atât pentru începători, cât și pentru cei mai avansați, precum și numeroase alte activități în aer liber: echitația, plimbatul cu sania și drumețiile. Copiii au fost încântați de schiat și jocurile în zăpadă, mai ales că temperaturile au fost moderate și vremea foarte plăcută.
Unii oaspeți au căutat intimitate de aceste sărbători de iarnă, au căutat relaxare și liniște pentru a se odihni sau medita. Aceștia preferau să citească o carte lângă șemineu, iar în serile în care se aduna toată lumea în living, să joace jocuri de societate alături de prieteni sau oameni abia întâlniți la Vila Simonte.
Anul 2020 a fost un an în care am testat, am încercat și am reușit să aducem zâmbete pe buzele oaspeților noștri. A fost un an în care am construit încredere, în care am contribuit la numeroase povești și întâmplări care au avut loc la Poiana Brașov. Sperăm ca 2021 să fie un an mai bun, să fim mai pregătiți pentru provocări și decizii importante pentru noi și cei din jur și mai ales, să învățăm să ne bucurăm de fiecare moment prezent. Natura este locul în care ne descoperim cu adevărat, în care înțelegem de ce se întâmplă anumite lucruri și în care învățăm să iubim ce există în jurul nostru. Redescoperiți natura la Poiana Brașov și petreceți timp de poveste în anul 2021.