Devino turist vara aceasta în Poiana Brașov

Poiana Brașov nu este un loc apreciat doar pentru sezonul de iarnă, când iubitorii sporturilor de iarnă au posibilitatea de a trăi experiențe pe care le așteaptă tot anul. 

Poiana Brașov este un loc special și pe timpul verii, când foarte mulți turiști pornesc în drumeții, petrec timp în natură alături de cei dragi și se bucură de soare și de aerul curat de munte. 

Măcar o dată în viață merită să fii turist la Poiana Brașov, iar după prima experiență, cu siguranță vei reveni, deoarece atmosfera și acest loc sunt molipsitoare.

Sunt atâtea locuri pe care merită să le vezi, să le fotografiezi și atâtea activități pe care trebuie să le încerci măcar o dată. 

Chiar dacă ești o persoană care iubește senzațiile tari și adrenalina sau o persoană care vrea să se relaxeze într-un cadru natural, liniștit, Poiana Brașov este locul perfect pentru tine. 

La Vila Simonte te așteaptă un cadru plăcut, unde ospitalitatea este principala noastră valoare, iar ceaiul și cafeaua sunt mereu din partea casei. După o zi plină de activități și drumeții prin natură, te așteaptă seri relaxante în care poți citi o carte, îți poți bea ceaiul preferat sau poți participa la serile de boardgames în cadrul cărora cu siguranță îți vei face noi prieteni.

Dacă tânjești demult după un concediu, însă ai copii și crezi că nu vei reuși să te relaxezi așa cum îți dorești, la Poiana Brașov vei descoperi cadrul ideal pentru activități în familie. Puteți petrece timp împreună și să vă distrați la Fun Park-ul din Poiana Brașov, unde cei mici vor trăi cele mai interesante experiențe plimbându-se cu ATV-urile pentru copii mini-jeep, să participe la activități de tir cu airsoft sau tir cu arcul. Entuziasmul și încântarea vor fi emoțiile predominante de pe chipul lor și vei reuși să te apropii mai mult de ei, să le arăți cât de mult iubești timpul petrecut cu ei. 

Cireașa de pe tort poate fi drumeția cu Telecabina Capra Neagră, care te va face să-ți dorești să nu mai cobori cu picioarele pe pământ. Experiența trăită deasupra tuturor, a copacilor și dealurilor care devin minuscule sub privirile tale, este greu de descris în cuvinte. Nu uita aparatul foto deoarece peisajele pe care le vei vedea, sunt rupte din poveste și nu vei rezista să nu arăți și prietenilor o parte din minunile descoperite la Poiana Brașov. După drumeția cu telecabina, dacă mai ai energie sau vrei să bei un ceai cald, poți coborî la Cabana Postăvaru, aproximativ 20 minute de plimbare. Vei fi întâmpinat de oameni primitori, ospitalieri și dornici să-ți împărtășească din legendele și poveștile din poiană.

Rezervă-ți vara aceasta concediul de care atât tu, cât și familia ta, aveți nevoie pentru a vă conecta, relaxa și bucura împreună de frumusețea naturii și aerul curat de la Poiana Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest website utilizeaza cookie-uri in scopurile mentionate in Politica de confidentialitate si Termenii si Conditii.