Drumețiile de toamnă sunt minunate. Natura oferă un spectacol inedit de culori, pădurea își dezbracă încet-încet veșmintele, lumina soarelui este călduță și prietenoasă, iar aerul este curat.
Cu toate acestea, toamna vremea este mai instabilă și este foarte posibil să te prindă ploaia pe traseu, chiar dacă atunci când ai plecat de acasă era soare și cer senin. Cel mai bine este să fii pregătit pentru orice situație neprevăzută; doar așa te vei putea bucura la maxim de drumețiile de toamnă.
- Echipează-te cu încălțăminte rezistentă la apă. În acest anotimp ai mari șanse să te prindă ploaia sau, chiar dacă nu plouă, pământul să fie totuși umed și să întâlnești poteci cu noroi. Dacă ai încălțămintea potrivită, poți trece cu bine de orice obstacol.
- Ia cu tine o pelerină de ploaie. Alege un model cât mai larg, care să-ți cuprindă și ghiozdanul și să te protejeze cât mai bine de stropii de ploaie atât pe tine, cât și echipamentul tău.
- Poartă cu tine o șapcă. Îți va fi foarte utilă atunci când apa va începe să se scurgă de pe gluga pelerinei tale. Șapca te va proteja de apă fără să îți limiteze câmpul vizual.
- Protejează-ți documentele și telefonul cu huse impermeabile. Chiar dacă ghiozdanul tău este protejat și el, ar fi bine ca obiectele sensibile precum documentele, harta sau telefonul să fie și ele protejate de o husă. Nu ai vrea să pățească ceva dacă apa reușește totuși să pătrundă până la ele sau dacă ai nevoie de ceva din ghiozdan în plină ploaie.
O drumeție pe ploaie nu este neapărat un scenariu de coșmar. Dacă ești bine echipat, iar ploaia nu este însoțită de o furtună violentă, o drumeție pe ploaie poate fi un moment de conectare cu natura și cu tine însuți. Cu siguranță potecile nu vor fi aglomerate, și te vei putea bucura mai bine de peisaj.