Călătorii cu iubita în lunile iubirii

Sărbătorile iubirii a fost create pentru a reaminti îndrăgostiților cât e de frumoasă dragostea, acompaniată de înțelegere și respect.

Februarie și martie sunt lunile dedicate femeilor și iubirii, două instanțe ale sufletului fără de care nu putem trăi și nici nu trebuie.

Majoritatea femeilor iubesc să călătorească, să descopere lumea și să se simtă răsfățate. Nu este o cerință prea mare dacă ne gândim câte eforturi fac femeile din viața noastră pentru ca totul să fie echilibrat, în armonie cu natura și cu binele universal.

Poiana Brașov – oaza de liniște și armonie

Natura ne transmite că deja este primăvară, că aerul e încărcat de serul iubirii, al dragostei și bucuriei. Păsările au revenit deja la locurile lor natale și ne încântă cu ciripitul lin și prezența melodică. Așa e în această perioadă a anului la Poiana Brașov. Peticele de iarbă verde încep să răsară de după stratul gros de zăpadă, iar ghioceii își scot stingher capul din pământul roditor.

Dacă îți place tabloul descris, imaginează-ți cum e în realitate, când simți pe propria piele razele călduțe ale soarelui și admiri frumusețea peisajului, parcă rupt din poveste.

Chiar dacă Poiana Brașov este cunoscută pentru pârtiile sale și sporturile care se pot practica aici iarna, primăvara este locul ideal pentru drumeții montane, drumeții cu telecabina, echitație și multe alte activități pe care vremea mai caldă le facilitează.

Dacă nu ai reușt să plănuiești până acum un concediu la Poiana Brașov, alege să-ți petreci prima lună de primăvară la Vila Simonte. Localizată într-o zonă liniștită, la Vila Simonte vei avea parte de tot ce îți dorești pentru a te relaxa, pentru a te bucura de timpul petrecut cu persoana iubită sau cu familia.

Mintea noastră nu e creată pentru a funcționa la nesfârșt. După câteva luni de muncă și rutină, ne anunță prin diverse semnale că e timpul pentru o pauză, pentru a schimba peisajul și pentru a ne relaxa. Ai observat cât de bine te simți când te întorci dintr-o vacanță și vreo săptămână nu reușești să te concentrezi în totalitate la job, deoarece mintea ta e tot acolo. Parcă ar mai tânji după puțină relaxare și echilibru.

Fă-i o surpriză persoanei iubite și rezervă un sejur la Poiana Brașov în această primăvară. Natura vă va ajuta să găsiți echilibru, liniște sufletească și să descoperiți locuri necunoscute, interesante, care merită admirate și purtate în suflete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest website utilizeaza cookie-uri in scopurile mentionate in Politica de confidentialitate si Termenii si Conditii.